Va invit sa lecturati un interviu foarte interesant cu un regizor care nu mai are nevoie de nici o prezentare,nici el si nici ultimul sau film,cuceritor de trofee-”Eu cand vreau sa fluier,fluier!”
INTERVIU FLORIN SERBAN
De unde a pornit ideea filmului ? Cât a durat lucrul pe scenariu?
Ideea filmului a pornit de la Cătălin. De la o vizită pe care Cătălin şi Andreea au făcut-o acum mai bine de 10 ani, cred, într-un centru de re-educare (casă de corecţie, nu penitenciar). De-acolo, Andreea a scris piesa, iar Cătălin a scris primul draft acum 9 ani cred. Acum doi ani şi vreo două luni, Cătălin mi-a trimis scenariul şi m-a întrebat dacă nu vreau să lucrez pe el. Am citit şi nu m-am mai dezlipit de el de-atunci. Am lucrat pe scenariu un an jumătate. A suferit foarte multe transformări şi nenumărate variante. Momentul în care a suferit transformările decisive a fost momentul în care am început să lucrez cu baieţii din penitenciar. Momentul în care am început să-i cunosc, să înţeleg ceva din cele ce i-au împins să greşească, să înţeleg într-un final raportul între vina pe care o poarta ei şi vina pe care o poartă familiile lor, mediul din care vin şi în ultimă instanţă noi toţi cei de dincolo de ziduri.
Ce elemente din piesa originală se regăsesc în film?
A trebuit să schimb mult pentru a transforma piesa de teatru într-un subiect de film care foloseşte alte mijloace şi se adresează unui public diferit.
Cele mai importante lucruri pe care le-am păstrat au fost spiritul şi atitudinea deţinuţilor, curajul acestora, fără compromisuri, gândirea oarecum copilărească a lor. Ambiţia de a-şi atinge scopurile fără să le pese de ce trebuie sa facă pentru a a ajunge acolo, sau de consecinţe.
Am păstrat titlul original, şi scena cu răpirea fetei. Toata atenţia a fost îndreptată către Silviu. Am schimbat considerabil caracterul personajului, devenind astfel mai uman, mai vulnerabil decât în piesă, şi motivele pentru care actioneaza astfel sunt diferite. Ne-am străduit să facem din el un personaj cu care publicul să se identifice. Am schimbat multe detalii, am creeat perjonajele mama, fratele mai mic şi Ursu, dinamica din penitenciar si, de asemenea, am schimbat finalul.
Cum ai lucrat cu actorii neprofesionişti ? Cum a decurs colaborarea cu deţinuţii?
Lucrul cu deţinuţii a durat mai bine de două luni şi a însemnat un workshop de actorie ţinut în cele două penitenciare pentru minori şi tineri din România: Craiova şi Tichileşti. Primul criteriu de selecţie a fost dorinţa lor de a face parte din proiect. Apoi seriozitatea cu care au tratat şedinţele. Dacă ar fi fost să iau în calcul doar cele două de mai sus, aş fi sfârşit cu mai bine de o sută de baieţi. Cei care au fost selectaţi au fost cei care au dat dovadă de talent, seriozitate, dăruire şi care în ultimele luni de pedeapsă nu avuseseră abateri grave de la disciplină.
Nu m-am aşteptat să întâlnesc copii cu atâta dăruire şi atât de multă dorinţă de a face ceva, de a ieşi în faţă. Mulţi dintre ei extrem de inteligenţi, de o isteţime naturală ce s-a ascuţit în ani de puşcărie şi de orfelinate. Unii de un talent debordant. Câţiva dintre ei s-au născut să fie actori, şi sper din toată inima să lucrez din nou cu cel puţin doi dintre ei în următoarele proiecte. Mă gândesc chiar să scriu un scenariu pentru unul din ei. Cu alte cuvinte, lucrul cu ei a fost o mare bucurie şi ocazia unei mari descoperiri. A fost pentru mine o experienţă de pe urma căreia nu poţi să ieşi neschimbat. Sper că pentru unii dintre să fie la fel.
Cea mai grea provocare a fost să le câştig încrederea, să îi fac să înţeleagă că nu îi folosesc şi că nu îi privesc de sus. Că îi socotesc drept nişte copii ca oricare alţii. Copii care au greşit. Unii dintre ei au făcut lucruri îngrozitoare, dar eu nu i-am judecat nici o secundă în funcţie de asta. Copii aceştia sunt nişte oameni pe care noi cei din jur punem ştampila extrem de repede. În momentul în care încercăm să vedem în ei altceva decât o frază dintr-un proces verbal sau dintr-un articol de tabloid, lucrurile se schimbă fundamental. În general, aceşti copii privesc o mână întinsă cu totul altfel decât cei din afară şi îşi deschid sufletul cum cei din afară nu şi-l deschid niciodată. Nu e nici un secret aici. Nu trebuie să le acorzi altceva decât respectul pe care îl merită orice fiinţă umană.
Cum ţi-ai ales actorii ? Cât a durat castingul?
Castingul pentru protagonist a durat 7 luni. Am văzut mii de fotografii, am intervievat sute de băieţi. Am văzut tineri actori, studenţi la actorie, băieţi de la diferite licee, echipe de fotbal de juniori, agenţii de casting. A fost greu de găsit fiindcă trebuia să întrunească multe condiţii: carisma, statura, inteligenţa, o prezenţă puternică şi o personalitate pe măsură. Apoi să aibă capacitatea de a “închide ochii” şi de a se lăsa purtat de emoţii. Să poată juca, cu alte cuvinte. Au fost mulţi băieţi care întruneau una sau mai multe calităţi, dar George a fost singurul care le-a întrunit pe toate. Acest rol a fost pentru George PRIMA lui încercare în actorie şi cred că aici a fost un mare avantaj. George are o prospeţime în joc cum rar se întâlneşte şi asta poate că vine şi din faptul că e “crud”. Dacă au fost dezavantaje în faptul că a fost primul lui rol? Nu cred. Cred că s-a comportat cu mult profesionalism şi a dat dovadă de forţă, multă forţă şi de asta era nevoie pentru personajul ăsta. Din momentul în care am găsit amândoi o cale de comunicare, lucrurile au mers bine. Şi în repetiţii şi în filmare au fost însă şi momente în care am crezut că nu o să o scoatem niciodată la capăt, momente în care am improvizat în limitele scenariului, scene pe care le-am scos din scenariu la filmare. Acum mă străduiesc să mi le amintesc, căci altfel le-aş fi uitat demult. George e acum în anul 1 la ATF şi nu pot decât să sper că va face la fel de bine şi în continuare.
Nici castingul pentru rolul fetei nu a fost floare la ureche. Ada a fost iniţial chemată pentru alt rol (rol care a dispărut din scenariu ulterior) şi a stat în probe mai bine de 6 luni. Cu Ada s-a lucrat diferit. Ada are prezenţă electrizantă, un talent nemaipomenit, forţă şi dorinţă de muncă. Sper să aibă şansa să facă roluri pe măsura ei.
Care este următorul proiect?
Vreau să deschid o şcoală de actorie, un curs de actorie la care să participe oameni care până acum nu au avut nici o legătură cu actoria. Socotesc actoria un mijloc terapeutic şi un hobby care nu e îndeajuns de acoperit în România. De asemena, vreau ca şcoala asta să fie locul de unde voi selecta protagoniştii viitoarelor proiecte.
În ceea ce priveşte următorul proiect, sper să se numească “Il Rumano”. E un scenariu pe care îl scriu în colaborare cu Cătălin Mitulescu şi va fi produs în aceeaşi formula. E un film cum nu s-a mai făcut în România, cu un subiect de asemenea neatins încă.
Ce regizor te-a influenţat ?
Îmi plac Bresson şi Almodovar. Sunt fasinat de N. B. Ceylan, Bruno
Dumont şi Ken Loach. Sunt nerăbdător să îmbătrânesc, să fac filme ca şi Ozu, dar până atunci vreau să fac un film ca şi GLADIATORUL.
Mister M.
Source: www.vreausafluier.ro
z
-ro.png)
.jpg)
minusdoi
